În decembrie 1989, în timp ce revolta populară cuprindea Timișoara și se îndrepta spre București, regimul Ceaușescu avea pregătite planuri detaliate de represiune masivă – documente secrete din arhivele Armatei, Ministerului de Interne și ale Securității, desecretizate parțial după 2005. Aceste planuri, codificate sub numele „Operațiunea Tezăur” sau „Planul de apărare a Capitalei”, prevedeau o represiune totală împotriva oricărei revolte urbane în București.
Documentele din noiembrie–decembrie 1989 arată că Ceaușescu ordonase personal:
Mobilizarea a peste 30.000 de militari și securiști în capitală, inclusiv unități speciale USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă).
Blocarea totală a accesului în centrul orașului (Piața Palatului, sediul CC, TVR) cu blindate, tancuri și baricade.
Folosirea armamentului de război împotriva mulțimilor – inclusiv mitraliere, grenade cu gaze lacrimogene și muniție de război.
Areste preventive masive ale „elementelor ostile” (intelectuali, foști deținuți politici, studenți) – liste cu mii de nume fuseseră întocmite din timp.
Dacă revolta ar fi escaladat, planul includea și „neutralizarea” Palatului Regal și a altor clădiri simbolice, cu riscul unor victime civile masive.
Un raport secret din 20 decembrie 1989 (trimis de ministrul Apărării Victor Stănculescu la Ceaușescu) detaliază: „În cazul unei tentative de ocupare a sediului CC, se va aplica foc de avertisment, apoi foc la picioare, apoi foc mortal”. Un alt document din 21 decembrie menționează pregătirea „grupurilor operative” pentru a deschide focul asupra demonstranților din Piața Palatului. Aceste planuri au fost parțial aplicate în noaptea de 21–22 decembrie: trupele au tras cu muniție de război asupra mulțimii, ucigând zeci de oameni.
După fuga lui Ceaușescu, multe dintre aceste documente au fost arse sau distruse în sediul CC și la Ministerul Apărării, dar fragmente au supraviețuit în arhivele SRI și MApN. Procesul Ceaușescu din decembrie 1989 a menționat doar vag „ordine de reprimare”, dar nu a prezentat aceste planuri detaliate. Rămâne un mister de ce armata a întors armele împotriva regimului atât de brusc – unii istorici cred că planurile au fost sabotate din interior de generali care au înțeles că execuția lor ar fi urmat oricum.
Planurile de represiune din 1989 arată că regimul era pregătit să sacrifice zeci de mii de vieți pentru a-și păstra puterea – și că doar intervenția rapidă a unor comandanți militari a împiedicat un masacru și mai mare în București.
Cât de aproape a fost Bucureștiul de a deveni un oraș însângerat ca Timișoara sau Beijing în 1989, și cât de fragilă a fost diferența dintre un masacru planificat și o revoluție reușită?.. 
