Întâlnim uneori persoane acum la 36 de ani după Revoluție care cred cu tărie că comunismul este sistemul politic cel mai bun și potrivit pentru România iar Nicolae Ceaușescu cel mai bun președinte. Sunt românii naivi (slabi de cerbice) care înainte e 1989 s-au lăsat spălați pe creier de propaganda oferită non stop de TVR în acea perioadă , unii transmițând acest crez și urmașilor.
Un domn mai
coleric nervos auzind ieri la un post TV că președintele Nicușor Dan
pleacă în SUA la Conferința pentru pace a izbucnit nervos '' Iarăși se
duce prostul ăsta să ne facă de rușine în occident'' . Nu i-am răspuns
pentru că am văzut că era înfierbântat, pus pe scandal fiind probabil
unul din admiratorii lui Georgescu sau Simion, dar asta este fața
extremismului în România.
Deși
nu l-am votat pe Nicușor Dan și nu mă aflu printre admiratorii săi nu
pot să nu recunosc că prestația, respectiv discursul lui Nicușor Dan de
la Conferința pentru pace a fost unul bun, acceptabil. Poate nu este
Nicușor Dan cel mai bun președinte cum afirmă unii jurnaliști, are
totuși niște puncte slabe, vorbește încet, este introvertit, nu are are
''stofă'' de politician de succes , e superficial genul ''merge și
așa'' dovedit și prin faptul că trăiește în concubinaj de 20 de ani cu o
femeie cu copii, spune mult despre caracterul lui deficitar.
Dar
să afirmi că Nicușor Dan este prost și face țara e râs este mult prea
mult. Mai degrabă prestația de haimana de galerie a lui George Simion a
făcut țara de râs când după ce a cîștigat primul tur al alegerilor
preziențiale s-a dus în Franța unde a făcut un circ ieftin la o
televiziune jignind pe liderii Franței, mai curând Simion ar face
România de râs dacă ar ajunge președinte.
În
primăvara anului 1989, în timp ce Europa de Est se pregătea de
schimbări profunde, Nicolae Ceaușescu alegea un drum opus: izolarea
totală. Plenara Comitetului Central al PCR din 12–14 aprilie 1989 avea
să fie momentul în care dictatorul și-a trasat linia de netrecut. A
condamnat reformele din blocul socialist, a reînviat conceptul stalinist
al „luptei de clasă" și a acuzat Ungaria de revizionism teritorial.
Contextul
era exploziv. La 11 martie 1989, șase foști demnitari comuniști — între
care foștii secretari generali Constantin Pârvulescu și Gheorghe
Apostol — îi adresaseră lui Ceaușescu o scrisoare deschisă, difuzată de
BBC și Radio Europa Liberă, avertizând că România nu poate rămâne în
afara cursului istoriei. La sfârșitul lui martie, Ceaușescu anunțase
achitarea integrală a datoriei externe — în realitate obținută prin
înfometarea populației.
Pe
plan extern, relațiile cu Ungaria erau la cel mai scăzut nivel din
epoca postbelică. În februarie 1989, guvernul de la Budapesta propusese
la ONU o anchetă asupra drepturilor omului din România. Miza centrală
era programul de sistematizare rurală, prin care Ceaușescu planifica
demolarea a circa 8.000 de sate. În iunie 1988, zeci de mii de oameni
protestaseră la Budapesta, iar în Belgia, peste 200 de primari
„adoptaseră" sate românești amenințate cu buldozerul.
La
plenara din aprilie, Ceaușescu a respins orice reformă ca pe o
„deviație." A declarat că nimeni nu poate concepe dezvoltarea socialistă
concomitent cu renunțarea la lupta de clasă, atacând „teoriile
pseudoștiințifice ale reformiștilor și revizioniștilor." (între timp
chiar și China comunistă a renunțat la aceste dogme). A sugerat, de
asemenea, că România ar avea capacitatea de a produce arme nucleare — o
declarație care a stârnit reacții internaționale.
Izolarea
devenise totală. România era singurul stat din Pactul de la Varșovia
care nu își redusese cheltuielile militare. Ceaușescu condamna
glasnost-ul și perestroika drept amenințări la adresa socialismului. În
iunie, reînhumarea lui Imre Nagy la Budapesta a provocat o nouă criză:
dictatorul a convocat CPEx și a declarat că Ungaria devenise „centrul
celor mai reacționare cercuri din Europa." Peste câteva luni, în
decembrie, avea să dea vina tot pe Ungaria pentru revolta de la
Timișoara — ultimul act al unei paranoii care i-a costat viața.