joi, 23 decembrie 2021

Vaccinul Novavax a fost aprobat și în Uniunea Europeană

 

                                                                                         


     

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat luni vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Novavax, care folosește o tehnologie diferită de cea a vaccinurilor deja aprobate la nivelul Uniunii Europene.

Serul Nuvaxovid dezvoltat de compania americană Novavax devine astfel „cel de-al cincilea vaccin recomandat în UE pentru a preveni COVID-19 în rândul persoanelor de peste 18 ani”, a anunţat EMA într-un comunicat, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Vaccinul utilizează o tehnologie diferită de cea folosită pentru vaccinurile deja autorizate la scară largă în lume. Este un aşa-numit vaccin „subunitar”, pe bază de proteine care declanşează un răspuns imunitar, fără virus.

Poate fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8°C, ceea ce ar putea facilita distribuirea sa.

Vaccinul conține mici particule făcute în laborator dintr-o versiune a proteinei Spike (proteina S) de pe suprafața virusului SARS-CoV-2. Serul mai conține, de asemenea, un adjuvant - o substanță care ajută la întărirea răspunsului imun.

Când o persoană primește vaccinul, sistemul imunitar va identifica particulele de proteină drept corpuri străine și va produce un răspuns natural împotriva lor - anticorpi și celule T. Dacă, ulterior, persoana vaccinată intră în contact cu virusul SARS-CoV-2, sistemul imunitar va recunoaște proteina S de pe virus și va fi deja pregătit să o atace. Anticorpii și celulele imune protejează împotriva COVID cooperând pentru distrugerea virusului, previn intrarea acestuia în celulele corpului și distrug celulele infectate, potrivit comunicatului EMA.

Noul vaccin aprobat in UE, Nuvaxovid foloseste o tehnologie similara cu cea a vaccinurilor pentru hepatita B si tusea convulsiva, care nu trebuie tinute la temperaturi foarte scazute. El poate fi pastrat la o temperatura cuprinsa intre 2 si 8 grade Celsius, fapt care i-ar putea oferi un avantaj competitiv din punct de vedere logistic, in special in regiunile cu infrastructura mai putin dezvoltata.

Cum spuneam mai sus, Nuvaxovid se administreaza in doua doze, insa nu foloseste tehnologia ARNmesager utilizata de vaccinurile folosite in prezent – Comirnaty, realizat Pfizer/BioNTech si Spikevax, produs de Moderna. Acest nou vaccin este descris mai precis ca un vaccin proteic, care, spre deosebire de vaccinurile clasice, este realizat prin inginerie genetica si contine particule minuscule dintr-o versiune a proteinei spike a virusului, crescuta in laborator, care determina formarea de anticorpi. Serul include si un asa-numit adjuvant (o substanta chimica) brevetat pentru a stimula raspunsul imun. Vaccinul produs de Novavax contine antigen proteic purificat, nu se poate replica si nici nu poate provoca COVID-19.

Altfel spus, serul aprobat recent in UE foloseste o metoda mai conventionala pentru a oferi imunitate decat celelalte vaccinuri disponibile. Reamintim ca AstraZeneca si Johnson & Johnson folosesc un verctor viral – un virus comun - pentru a transmite mesajul genetic care poate oferi imunitate. 

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25232647-ieri-fost-ultima-mea-voluntar-cadrul-studiului-pentru-nou-vaccin-anticovid-marturia-unei-romance-din-marea-britanie-finalul-procesului-testare-novavax-voluntariat-dedicat-tatalui-meu-rapus-covid.htm


.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.