În primăvara lui 1989 Ceușescu respingea orice reformă în România

 

 

În primăvara anului 1989, în timp ce Europa de Est se pregătea de schimbări profunde, Nicolae Ceaușescu alegea un drum opus: izolarea totală. Plenara Comitetului Central al PCR din 12–14 aprilie 1989 avea să fie momentul în care dictatorul și-a trasat linia de netrecut. A condamnat reformele din blocul socialist, a reînviat conceptul stalinist al „luptei de clasă" și a acuzat Ungaria de revizionism teritorial.

Contextul era exploziv. La 11 martie 1989, șase foști demnitari comuniști — între care foștii secretari generali Constantin Pârvulescu și Gheorghe Apostol — îi adresaseră lui Ceaușescu o scrisoare deschisă, difuzată de BBC și Radio Europa Liberă, avertizând că România nu poate rămâne în afara cursului istoriei. La sfârșitul lui martie, Ceaușescu anunțase achitarea integrală a datoriei externe — în realitate obținută prin înfometarea populației.

Pe plan extern, relațiile cu Ungaria erau la cel mai scăzut nivel din epoca postbelică. În februarie 1989, guvernul de la Budapesta propusese la ONU o anchetă asupra drepturilor omului din România. Miza centrală era programul de sistematizare rurală, prin care Ceaușescu planifica demolarea a circa 8.000 de sate. În iunie 1988, zeci de mii de oameni protestaseră la Budapesta, iar în Belgia, peste 200 de primari „adoptaseră" sate românești amenințate cu buldozerul.

La plenara din aprilie, Ceaușescu a respins orice reformă ca pe o „deviație." A declarat că nimeni nu poate concepe dezvoltarea socialistă concomitent cu renunțarea la lupta de clasă, atacând „teoriile pseudoștiințifice ale reformiștilor și revizioniștilor." (între timp chiar și China comunistă a renunțat la aceste dogme). A sugerat, de asemenea, că România ar avea capacitatea de a produce arme nucleare — o declarație care a stârnit reacții internaționale.

Izolarea devenise totală. România era singurul stat din Pactul de la Varșovia care nu își redusese cheltuielile militare. Ceaușescu condamna glasnost-ul și perestroika drept amenințări la adresa socialismului. În iunie, reînhumarea lui Imre Nagy la Budapesta a provocat o nouă criză: dictatorul a convocat CPEx și a declarat că Ungaria devenise „centrul celor mai reacționare cercuri din Europa." Peste câteva luni, în decembrie, avea să dea vina tot pe Ungaria pentru revolta de la Timișoara — ultimul act al unei paranoii care i-a costat viața.

 

 

 

.