1 noiembrie 1993: Intră în vigoare Tratatul de la Maastricht, prin care CEE devine oficial Uniunea Europeană.
Înainte de UE a existat Piața Comnă sau CEE
Principala diferență este că Piața Comună (cunoscută și ca piața unică sau piața internă) este o dimensiune economică, în timp ce Uniunea Europeană (UE) este o organizație politică și economică completă .
UE este: O entitate geopolitică și supranațională formată în prezent din 27 de state membre. Domeniu de acoperire: Mult mai larg decât cel strict economic. UE implică o uniune politică, legislație comună (directive și regulamente obligatorii), politici externe, de apărare, de mediu, justiție, cetățenie europeană și instituții proprii (Parlamentul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiție).
Un video care circulă pe internet realizat de un cetățean al UE din estul europei vine cu un mesaj surprinzător: Este aderarea la Uniunea Europeană o afacere s-au o capcană ?
Mesajul său pare să fie unul pertinent, se pare că nu doar România ci și alte țări europene se confruntă cu aceleași probleme acapararea de occident a principalelor resurse ale țării industrie, resurse energetice gaz, electricitate, telecomunicații, în timp ce mase importante de oameni emigrează în țări occidentale.
Este adevărat că în România după 1990 sa încercat păstrarea proprietății de stat asupra industriei , resurselor energetice etc. dar nu s-a reușit aproape toate au dat faliment în anii care au urmat . Însă ce a urmat vinderea către investitori străini a tot ce există în industrie și nu numai nu a fost deloc o idee bună și nici emigrarea în masă către occident a milioane de oameni.
Individul din video-ul care urmează pare să fie un naționalist cu idei oarecum asemănătoare cu ale lui Călin Gergescu dar fără 5 dosare penale și fără ambiția de deveni președinte acelei țări.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.